Shoe box – Cadoul din cutia de pantofi

Salut campania Shoe box – Cadoul din cutia de pantofi!

O campanie atat de simpla cu un impact atat de mare

Ideea campaniei nu e una noua, anul asta urmand a se desfasura a 5-a editie. De cadouri se vor bucura copiii orfani, proveniti din familii dezorganizate sau prea sarace pentru a-si permite luxul unor cadouri.

Iti amintesti cat de mare era bucuria din ziua de craciun cand gaseai cadouri sub bradut? Ei bine, anul asta ai ocazia sa fii cel care pune cadoul sub “bradut”.

Ce-si doresc copiii sa primeasca?

Lucruri banale pentru mine si pentru tine:

(de ex) caiete,  creioane colorate, plastilina, mingi, manusi, sosetute, papuci de casa, produse de igiena, hainute si jucarii. Luati 2, 3 din cele amintite si gasiti-le loc intr-o cutie de pantofi (imbracata in hartie pt cadouri), dar sa nu o inchideti.

(Sunteti rugati sa NU puneti produse perisabile:  banane, iaurt, salam )

Pana in 21 decembrie mergeti cu pachetul la sediul iQuest: Str. Motilor Nr. 6-8, Cluj-Napoca, vis-a-vis de sediul Primariei, în curte la ING Bank. Urcati cu liftul la etajul 8, iesiti in dreapta si bateti la usa la Room D. Intrebati de Valentin.

“Ideea aceste campanii este extrem de faină şi simplă în acelaşi timp: se ia o cutie de pantofi, se împachetează corpul şi capacul separat cu hârtie de împachetat cadouri, se populează cutia cu respectivele cadouri, şi atat! Anul acesta vrem să strângem numai în Cluj peste 2.500 de cutii. Cu ajutorul vostru, sunt convins că o să reuşim!”. - Ciulea

Mai multe informatii puteti gasi pe :

• Blog: http://shoebox.ro
• Facebook: http://www.facebook.com/ShoeBox.ro
• Twitter: https://twitter.com/#!/ShoeBoxRomania

 

Campania inceputa la Cluj urmeaza sa prinda radacini la Brasov si in Bucuresti. Urmariti pagina de FB Shoebox pentru noutatile campaniei.

L-am revazut aseara

si vai! ce emotii m-au cuprins, cat de departe inapoi m-a dus cu gandul. Primul schimb de priviri semana extrem de mult cu cel de mai demult.

Tin minte ca terminasem a 8-a si era seara cu balul respectiv cand am descoperit cel mai nou si interesant club din Bistrita. Inainte sa ajungem acolo ne-am destrabalat intr-un alt (mult zis) club mai micut. Era trecut de 23 si inca tin minte ca ma dureau picioarele de la tocuri, dar nu imi pasa pentru ca stiam ca seara nu s-a incheiat si pot, foarte bine, sa dansez si desculta. Din Galaxy, mai bine de jumatate din colegii mei au plecat spre casele lor, dar eu impreuna cu inca vreo 4 colegi am decis sa mergem in clubul cel nou – METROPOLIS. [Click here for the intro.]

Si am intrat exact inainte de intro, lume noua, lume faina si multi multi decibeli.

Cum sa va explic… de la intrarea principala faceai cativa pasi, urcai ceva scari pana la fetele care vindeau bilete si apoi introduceai biletul intr-un aparat (ca la metrou) si puteai trece. Nu aveam ce sa las la garderoba si am intrat in incaperea cu mii de luminite, lasere, basi si party people. Ma simteam ca intr-un film. Lumea de afara nu mai exista si tot ce conta era lumina si decibelii. Nu am vazut niciun om in seara aia (in afara de cei 4) am vazut doar umbre de oameni pentru ca eram, la propriu, fermecata de jocul de lumini/lasere. Pamatul imi tremura sub picioare datorita intensitatii muzicii.

Aveam 16 ani si in seara aia am descoperit un club care mi-a schimbat, oarecum, viata. Toate erau la intensitate maxima acolo, toata lumea dansa, toti erau in transa. In perioada aia am descoperit Faithless-ul,Fedde Le Grand, Benny Benassi si eram fascinata de SATISFACTION, piesa al carei meaning l-am descoperit abia dupa ce am vazut clipul oficial. Erau cam porno versurile dar ritmurile si beat-urile m-au prins din prima. Tot in Metropolis am auzit si Tom Craft – Loneliness si multe altele.

Era sa uit… In liceu eram inca fascinata de club si mergeam aproape sambata de sambata. La un moment dat m-am oferit voluntara in a-i ajuta la promovare si lipeam afise cu evenimentele lor. Apoi am facut un referat cu date tehnice care tineau de club si, dupa referatul pentru scoala si dupa interesul meu in directia clubului m-am ales cu un card de membru care imi garanta accesul la toate evenimentele din anul ala.

***

Aseara am fost in Club Ring, club pe care l-am subestimat si nu chiar. Am ajuns infrigurata si tot ce vroiam era sa apara ROA pe scena, sa-si faca show-ul si sa plec acasa.

Mi-am lasat haina la garderoba si am intrat la galagie. Am gasit o masa unde sa stam si am asteptat rabdatori sa vina baietii.

In timp ce asteptam, am avut vreme sa studiez zona si simteam un deja-vu. DJ-ul care facea warm-up a inceput bine si a incheiat incredibil de prost. Am auzit piese trance clasice dar si romanisme manelizate.  Masa noastra era undeva in spatele unor basi si simteam cum imi pulseaza capul bumti bumti bumti.

Globul disco si decoratiile ma trimiteau clar la clubul din bistrita atat ca lipsea jocul de lasere.

Aproape ca l-am revazut aseara, mi-e atat de dor de vechiul Metropolis si imi pare foarte rau ca nu au site si promovarea clubului e foarte foarte slaba. Nu cred ca Bistrita nu are public pentru clubul ala, cred ca cineva din conducerea clubului s-a lasat pagubas si e mare pacat.

As vrea un vis constant, va rog*. Unde fac comanda?

*…sa fie cu aroma de scortisoara si cuisoare.

De ceva timp am avut o discutie-interviu cu un prieten intr-o cafenea tare draga mie.
Incercand sa ma ajute sa vad incotro sa ma indrept din punct de vedere profesional, acest prieten m-a intrebat la un moment dat ce visuri am (visuri = teluri) si aia a fost singura intrebare din “interviu” la care nu stiam ce sa raspund.

Ideea e ca inca nu stiu ce stiu ca stiu sa fac bine (asa cum trebe’) si fac una alta, nu stau degeaba.  Am voluntariatul cu thevents.ro, voluntariat care vine cu durerile de cap aferente. Imi place sa coordonez echipa si sa verific/corectez texte, dar voluntariatul (te) plateste cu adeverinte si ceaiuri moca, nu cu salariu pe cartea de munca.  Na, e bine si asa rau.  Am depus un CV zilele trecute la Starbucks si tare mult mi-ar placea sa ma sune si sa ajung in echipa de la Iulius. (fingers crossed)

Acum mi-am adus aminte ce e de facut cand esti la intersectie de drumuri si nu stii incotro sa o apuci. Cand vine vorba de un job pe care il vrei si nu il ai, si cand toti ceilalti amici si pretini lucreaza nu ti-e totuna, dar mi-aduc aminte de clipul cu Wear Sunscreen si ma linistesc indata ce mi se reaminteste ca nu conteaza ca nu stiu incotro sa o iau desi am 24 de ani, pentru  ca exista persoane interesante care au 40 de ani si nici ei nu stiu ce sa faca cu viata lor.

Iata cum a fost la Anim’est

Festivalul a reanimat Bucurestiul timp de zece zile, in perioada 7-16 Octombrie si, dupa Cluj, Anim’estul va colora, pentru prima oara, Chisinaul, intre 3-6 noiembrie.
Declarat cel mai cinefil oras din Romania, Clujul si-a luat portia de animatii weekend-ul trecut in perioada 28-30 Octombrie.

La fel ca in anii trecuti, gazda festivalului a fost Cinema Victoria, anul acesta intampinand cinefillii in conditii vizibil imbunatatite fata de alti ani.
Publicul mi s-a parut oarecum mai putin numeros fata de cel de anul trecut, dar poate la numarul de bilete cumparate in cele trei zile, balanta nu s-a dezechilibrat.

In prima zi de Anim’est, am ajuns la Mozaic 1 (ora 18:05), Mozaicul ce a continut noua animatii. Majoritatea, adica 90% din clipuri, nu pot fi vizionate altundeva decat la festivalurile de gen.
Animatia care mi-a placut cel mai mult a fost The Lost Thing – o animatie pe care o stiam si pe care m-am bucurat sa o vad in programul festivalului. Anul asta in februarie, The Lost Thing a luat Oscarul pentru cea mai buna animatie.

De la ora 20:00 a fost proiectata animatia Paprika (Satoshi Kon, Japonia 2006).
[Un grup de oameni de stiinta tocmai a inaugurat o forma de psihoterapie inventand un mecanism care ii permite pacientului sa intre in visele altcuiva. Cand inventia este furata de un „terorist al viselor” este de datoria cercetatoarei Atsuko Chiba si a Paprikai, avatarul sau din lumea viselor, sa regasească aparatul si sa salveze lumea de la nebunie.]
La aceasta proiectie numarul celor din sala a crescut, probabil si pentru ca animatia venea ca un omagiu regizorului care a decedat anul trecut in Tokio.
O alta proiectie omagiu a putut fi urmarita sambata, Nasii din Tokio (Tokio Godfathers – Japonia 2004).

Sambata am ajuns la Competitia de Film Romanesc, competitie de la care am plecat placut surprinsa. Asteptarile mele erau mai timide si am plecat de acolo facand o comparatie clara intre clipurile romanesti si clipurile vazute in primul Mozaic.
In cadrul Mozaicului sunt prezentate animatii straine, si, desi nu ma asteptam, cele de anul acesta ti-au parut mai slabe decat clipurile romanesti.

Competia a cuprins 20 de titluri. Prima animatie si preferata mea din ziua 2 de Anim’est a fost una scurta: Wake up (r. Florin Dragoi) 1 minut si 35 de secunde.

Duminica, la sectiunea Videoclip & Advertising am recunoscut doua clipulete: OK Go – This too shall pass & Happy Camper – born with a bothered mind.

Animatia care m-a impresionat enorm a fost Five Years Older: The City. Clipul a inceput simplu si apoi s-a complicat in feluri pe care nu le pot descrie acum, neavand cunostiinte in domeniul desenului. Cand urmaream clipuletul ma si gandeam – sper sa-l gasesc si sa-l share-uiesc pentru ca trebuie vazut. Mi se pare un omagiu adus artei actuale, un omagiu adus secolului vitezei. Din complicatiunea hipnotizanta de pe ecran am putut delimita trenuri, sine si cladiri care se transformau intr-una. Clipul, prezentat ca videoclip al formatiei Five Years Older, este un clip alb-negru, denotand astfel complexitatea in lipsa culorii.

Sa zicem ca

a fost ziua ta de nastere saptamana trecuta.

Ai primit multe cadouri, unele ti-au placut, altele mai putin. Ai primit o pijama Marks & Spencer nou nouta care iti place foarte mult si pe care o porti din seara in care ai primit-o.

Se intampla ca, dupa 3 zile de la despachetarea cadourilor, ai ajuns intr-un SH (second hand) cautand mai stiu eu ce, si gasesti o pijama M&S identica cu cea pe care o ai acasa. In SH pijamaua costa 20 de lei dar tu te-ai fi asteptat ca acea pijama (de acasa) sa coste mai mult, mai ales ca e de firma.

Ce faci? Esti indignat din cauza ca ai primit un cadou de la SH sau te bucuri in continuare de pijamaua primita?