o casa care nu e locuita, moare

…asa mi-a zis bunica-mea data trecuta cand am ajuns la ea in Cuzaplac (jud. Salaj).

Comuna in care a copilarit tatal meu e una mica si, cu toate ca e micuta, are camin cultural si o scoala pentru clasele I-VIII, biserica reformata si biserica crestin-ortodoxa. Comuna o parcurgi la picior in vreo 25 de minute.  Locuitorii sunt  65-67% romani si 35-33%maghiari.  E o comuna linistita, cu multi batrani si cu mult dor de copiii care umpleau strazile odata. Caminul e din ce in ce mai rar gazda si invitatul principal al nuntilor de prin zona, desi, pe cand nuntile erau in toi si strazile nu erau asa linistite precum azi, cele mai pricepute bucatarese se adunau sa faca prajituri si mancare gustoasa pentru petrecareti.

Azi, desi caminul cultural e proaspat renovat, gazduieste rar cate-o adunare de oameni si numai cu mancare de pe la Cluj sau Oradea. Obiceiurile cele mai gustoase se pierd si amintirile au acum gust a lamaita.

Casa bunicii mele m-a fascinat inca de mica. E un fel de dream house 🙂 Nu, nu are gard alb dar are o poarta mare de la drum si o portita mai mica spre curte. Urci vreo zece scari si ajungi in fata usii. Dupa ce faci un pas in casa te intampina un hol lung si doua camere, vechea bucatarie si scara spre pod.

Weekendul trecut am fost la bunica-mea si am dormit intr-una din camerele de sus. Spun camerele de sus deoarece casa pe care am descris-o nu e locuita acum, are in grija lucrurile din ea, dar nu rade nimeni in mod constant acolo.

Acum zece ani, in aceeasi curte,  s-a construit o bucatarie de vara si cum baietii bunicii, tatal meu si cei doi frati ai sai stau prin strainatate de vreo 7 ani, ea s-a stabilit in casa de jos, fosta bucatarie de vara.

Intr-o seara, dupa cina cea gustoasa gatita de momo eu si tatal meu ne pregateam de somn. Atunci, bunica ne-a reamintit ca avem voie sa facem oaresce galagie in camerele de sus. I-a dat voie tatalui meu sa fumeze in camera spunandu-i ca asta ii va face un bine casei singuratice.

Un singur stalp lumina strada care cuprindea doua case (casa bunicii si casa matusii tatalui meu) putin mai sus in valea comunei. Am oprit laptopul si luminile s-au stins peste tot iar in camera mea era o liniste grea, un intuneric crunt si somnul numai nu venea. In noaptea aia imi aminteam cele mai groaznice faze din filmele de groaza, asta ca bonus la frica mea de intuneric instalata brusc desi tatal meu adormise in camera de langa camera mea. In linistea casei auzeam podeaua care parca se intindea dupa ce am calcat pe umerii ei toata ziua. Un dulap numai nu se inchidea cum trebuie si auzeam si sunete scurte din pod. Poate toate s-au petrecut in mintea mea, dar ce-i drept e ca am adormit spre dimineata vazand ca se face ziua am avut curaj sa ma intind in tot patul fiind sigura ca podeaua si tavanul nu vor mai sopti nestiute. Acum latrau cainii si auzeam puii dar am adormit linistita.

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

2 gânduri despre “o casa care nu e locuita, moare

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s