minuni cu efort zero

tumblr_mxx69m7P5N1t3tbrfo1_400Sunt de părere că angajatorul trebuie sa-si asume „succesul” sau stagnarea vreunuia dintre angajații sai; asemeni profesorilor, angajatorul antreprenor este obligat să ajute în creșterea angajaților/echipei. Acea creștere nu are loc numai atunci când șăfu se implica direct, prin explicații, cazuri concrete și nu prin simple link-uri, ia de-aici, să crești mare. Nu zic ca-i usor sa fii șef și să ai în subordine mulți oameni, insa, dacă tratezi lucrurile cu superficialitate, acestea vor crește și nu prea.

Am avut norocul să întâlnesc profesori care reușeau să mute munții în timpul a patru ore de cursuri. Patru, șase, opt. Și știm ce salarii de rahat au acești oameni care au puterea de-a ne sculpta în personalitate.

O pot da ca exemplu pe doamna Telcean Ecaterina, profesor de istorie (clasa a V-a). La orele ei, tin minte că nici muștele nu patrulau prin clasă cât timp ne vorbea, toți eram absorbiți de poveștile ei și de miturile grecești pe care ni le povestea. Au trecut 15 ani de atunci și parcă ieri am auzit-o povestindu-ne ultima oară. Cu toate că eram 30 de inși în sala de curs, a reușit să vorbească cu fiecare dintre noi, dându-ne, săptămânal, porția de mirare. Poate că nu întelegi exemplul  profesor-angajator, dar wait for it. Știu sigur că unii profesori m-au ajutat să cresc și tocmai de aia aștept același lucru și într-un loc de munca în care, cică, se dorea o atmosferă de familie.

Caz ceva mai actual, domnul profesor Răzvan Cherecheș, superproful cu care am avut cursul de Comunicare Publica (anul 2, FSPAC). Cursurile se țineau exclusiv in weekend, sâmbăta și duminica, și (picture this) în zilele astea de hodină, amfiteatrul din cadrul facultății era plin ochi. Omul vorbește exact așa cum gândește, no bullshit. Nu se cenzura, nu se ascundea după deget, și a dat dovadă de o charismă incredibilă. Prin prezența lui ”scenică” a reușit să ne motiveze să creăm, pentru lucrarea de semestru, campanii publice; [vezi Asociația Mulțumesc, Pune-o în coș, ]decizie care ne-a obligat să deprindem lucruri extrem de folositoare și azi. În aceste campanii trebuia să facem rost de sponsori și să prelucrăm materilalele strict prin intermediul echipei, fără bani, concluzionând că, la 21 de ani, timpul nostru era (și este) cea mai de preț resursă.

Cred ca e nevoie de porții de fascinație și la locul de muncă, unde, teoretic, când crește unul crește valoarea tuturor. Iar dacă profii ăștia ne-au ajutat enorm în timpul unui curs pentru că știau să ne țină ”în priză”, de ce n-am vrea același lucru și de la omul care se așteaptă să vii, de la o zi la alta, cu super rezultate, implicarea lui fiind minimă, aproape inexistentă?

Mi-aduc aminte de diferite cazuri de prin facultate și de prin alte locuri de muncă, atunci când primeam proiecte și trebuia să găsim cele mai bune soluții în timpul cel mai scurt și, dacă se poate, cu buget zero. Pe moment, majoritatea proiectelor au primit rezolvari teoretice, rezolvări de dragul notei, nu extraordinar de practice, însă-i cam greu să crești o floare dacă nu-i poți asigura pământ roditor, soare și apă.

Ce poți să-i transmiți unui șăf care nu oferă mai nimic, dar care așteaptă să faci minuni?

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s